Antena 3 CNN Actualitate Social 255 de români candidează la un post de astronaut ESA. Peste 22.000 de candidați la nivel european

255 de români candidează la un post de astronaut ESA. Peste 22.000 de candidați la nivel european

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:19 23 Iun 2021 Modificat la 15:23 23 Iun 2021
o_1f8scttc91mh9dne1l0j123tg8pb.jpg
Sursa foto: Astrosel România

Pentru prima dată în decurs de 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) a lansat un nou apel pentru candidați astronauți.

La nivel european s-au înscris 22.589 de candidați.

Pentru această campanie de recrutare, ESA a decis să accepte și un număr de candidați cu un anumit grad limitat de dizabilități fizice.

Zece dintre românii care și-au exprimat interesul, respectiv opt bărbați și două femei, s-au înscris la această categorie.

Următoarea etapă a procesului de selecție organizat de ESA va fi cea de evaluare, în cadrul căreia cererile vor fi analizate pe baza tuturor documentelor depuse, a formularului de cerere și a chestionarului de screening completat ca parte a procesului de înscriere.

Rundele de evaluare vor determina numărul exact de înscrieri complete și valide depuse și vor marca începutul unui proces de un an și jumătate pentru selecția viitoarei clase de astronauți și astronauți de rezervă ESA.

Etapele prin care vor trece candidații pentru obținerea postului de astronaut

  • Screening: se vor desfășura mai multe runde de screening pe baza tuturor documentelor prezentate împreună cu formularul de cerere, precum și a chestionarului de screening completat ca parte a cererii. În plus, cererile de selecție a candidaților cu dizabilități fizice vor fi supuse unui control medical pe baza deficiențelor eligibile.
  • Faza 1 de testare: testarea cognitivă, tehnică, motrică și de personalitate
  • Faza 2 de testare: testarea psihometrică, exerciții de grup și individuale și teste practice
  • Faza 3 de testare: abilitățile fizice și mentale ale candidaților sunt măsurate în raport cu standardele medicale internaționale pentru misiunile spațiale.
  • Runda 1 de interviu: interviu în cadrul căruia candidații sunt testați în baza competențelor tehnice și comportamentale (sunt verificate calificările educaționale și verificări ale cazierului judiciar).
  • Runda 2 de interviu: etapa finală a procesului de selecție. Candidații care ajung în această etapă se pot aștepta la un interviu cu Directorul General al ESA, iar apoi se va lua decizia finală.

×
x close