Operatorul de telefonie mobilă Orange
se confruntă cu probleme după ce reţeaua de fibră optică a
companiei a fost secţionată la Timişoara şi Caransebeş, în
jurul orei 16:00. Serviciile de voce şi date de pe o arie extinsă
din zona Transilvania – Banat au fost afectate în urma
acestui incident, ale cărui circumstanţe sunt deocamdată
necunoscute.
Incidentul a avut repercusiuni şi
asupra clienţilor din alte zone ale ţării, însă operatorul
a dat asigurări că echipa de ingineri a intervenit şi remediază
situaţia. „La momentul actual, serviciile de voce au fost parţial
restabilite. Estimăm că în termen de aproximativ două ore,
comunicaţiile mobile de voce şi de date în reţeaua Orange
vor funcţiona la parametri normali”, se arată în
comunicatul Orange.
Antena3.ro