Sâmbătă
dimineaţă, o echipă de control a autorităţii vamale a descins la
târgul din sectorul 3 pentru a controla provenienţa mărfurilor
vândute. Verificarea era era cât pe ce să degenereze
într-o încăierare între jandarmi şi
comercianţi.
Comercianţii s-au luat de vameşi în
momentul când aceştia din urmă le-au cerut actele pentru
marfa comercializată. Imediat, vameşii au fost nevoiţi să ceară
intervenţia jandarmilor pentru că situaţia putea scăpa de sub
control. Conflictul a fost însă aplanat de oamenii legii şi
nu s-au înregistrat victime.
Comercianţii au fost
sancţionaţi pentru tulburarea ordinii publice şi pentru că au
refuzat să se legitimeze. Acţiunea de control a vameşilor a durat
mai bine de două ore. Vameşii au confiscat 1000 de produse şi 255
de parfumuri contrafăcute. Valoarea estimată a produselor
confiscate este de peste 20 de mii de euro.
IMAGINI INEDITE:
Antena 3