O noapte în Parlament
Jurnalistul Alex Covaşă a avut ideea de rămâne în Palatul Parlamentului, în timpul unei vizite cu ghid făcută împreună cu şeful său. Jurnalistul a povestit cum a stat lângă un ofiţer SPP în barul din Palat, s-a plimbat cu lifturile şi a găsit un loc izolat unde a putut improviza un pat. Acolo a petrecut noaptea de 17 spre 18 aprilie.
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Titus Ghiorghiof, pune însă la îndoială povestea. Mai mult, el susţine că jurnalistul nu ar fi putut face nimic rău în Palatul Parlamentului. Între timp au apărut totuşi sancţiunile.
Totodată, Bogdan Olteanu i-a chemat pe secretarul general al Camerei şi pe directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, să discute despre securizarea clădirii Palatului Parlamentului. Surse parlamentare susţin că sistemul de supraveghere video al Parlamentului nu funcţionează chiar la parametrii ceruţi de securitatea unei asemenea instituţii.
Antena3.ro