Iniţiatorii sperau, însă, ca şi alte organizaţii neguvernamentale să se alăture demersului. Protestatarii au cerut autorităţilor italiene încetarea atacurilor din ultima perioadă, care au loc în mai multe oraşe din Italia. În perioada 25-29 aprilie, o delegaţie de 10 reprezentanţi ai organizaţiilor de rromi şi de apărare a drepturilor omului din ţările europene au vizitat peste 20 de câmpuri din Italia. Scopul a fost acela de a afla care este situaţia rromilor ce trăiesc în zonă şi care sunt efectele ultimelor acte de violenţă împotriva acestora.
Violenţele care au avut loc în Italia în ultima perioadă au fost criticate luni de către Naţiunile Unite. Înaltul comisar ONU pentru drepturile Omului, Louis Arbour, a atenţionat guvernul de la Roma că are o politică represivă şi intolerantă în ceea ce priveşte imigraţia. Comisarul şi-a exprimat îngrijorarea în şedinţa consiliului Naţiunilor Unite pentru drepturile Omului, reunit la Geneva, şi a calificat drept şocante atacurile asupra taberelor de romi.
Antena 3