Vremea extremă dă peste cap traficul feroviar din întreaga ţară. Mai multe trenuri au întârzieri considerabile, iar alte curse au fost anulate. Trenul care a plecat de la Satu Mare şi care este aşteptat să ajungă la Bucureşti are o întârziere de 450 de minute, adică mai mult de 7 ore. În trenul care e blocat la Toplița se află 215 pasageri. Zăpada și viscolul au pus probleme și șoferilor, unele drumuri fiind blocate de copaci căzuți. Mai multe mașini au derapat din cauza poleiului.
Circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași și Brașov, din cauza ninsorilor abundente și temperaturilor scăzute, anunță sâmbătă CFR Călători.
Zonele cu probleme în traficul feroviar:
- Pe raza SRCF Brașov, pe distanța Dârste – Timișu de Sus, în contextul condițiilor meteo nefavorabile, s-au produs căderi de copaci pe firul de contact, iar în prezent, circulația trenurilor se realizează cu tracțiune Diesel pe firul 2 și cu tracțiune electrică pe firul 1.
- Pe distanța Stânceni – Lunca Bradului în cursul nopții trecute a fost oprit temporar traficul feroviar, pentru intervenția de îndepărtare a copacilor căzuți pe firul de contact și în cursul acestei dimineți, la ora 05:24 s-a reluat circulația trenurilor cu tracțiune Diesel, însă în jurul orei 06:15, din cauza căderii altui copac în gabarit este necesară intervenția cu două drezine pantograf. Este afectată circulația a trei trenuri de călător (406, 407 și 1641), care staționează în Stânceni, Răstolița, respectiv Toplița, toate pe linii aflate sub tensiune.
- Pe distanța Răstolița – Lunca Bradului, circulația trenurilor se realizează în prezent doar cu tracțiune Diesel.
- Pe raza SRCF Iași, din cauza condițiilor meteo nefavorabile (ninsoare abundentă, viscol și ploaie înghețată), s-au înregistrat căderi de copaci pe mai multe secții de cale ferată, iar în prezent se acționează pe secțiunile: Pojorâta – Mestecăniș, Lunca Ilvei – Ilva Mică și Vatra Dornei – Ilva Mică, precum și în stația Larion, și se intervine cu drezine pantograf și cu personal specializat pentru tăierea/îndepărtarea copacilor și remedierea deranjamentelor înregistrate la sistemul de alimentare cu energie electrică, unde nu exista tensiune în firul de contact. Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Iași asigură pentru trenurile care tranzitează zonele afectate, transbordare cu mijloace auto pe distanța Vatra Dornei – Salva.
- Menționăm faptul că, atât în cursul nopții trecute, cât și în prezent, din cauza căderilor succesive de copaci, circulația feroviară a fost și este perturbată pe raza SRCF Brașov și Iași, însă echipele de intervenție au acționat și acționează în teren pe secțiile de cale ferată afectate pentru remedierea deranjamentelor înregistrate.
Cod portocaliu de vânt puternic în zonele de munte din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă în zonele de munte din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, în următoarele ore.
Potrivit meteorologilor, între orele 09:50 - 14:00, în zonele de munte de peste 1.800 metri din judeţele avertizate se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 85-120 km/h.
Vântul viscoleşte şi troieneşte zăpada deja depusă şi determină o vizibilitate de sub 50 metri.
Codurile de vreme extremă au făcut prăpăd în aproape toată ţara. Copaci căzuți, mașini blocate în trafic
Cât de mare era stratul de zăpadă sâmbătă dimineață la ora 8.00:
55 cm Poiana Stampei
45 cm Iezer
45 cm Ceahlău
40 cm Lăcăuți
40 cm Bucin
36 cm Stâna de Vale
32 cm Topliţa
25 cm Parâng
25 cm Vf Omu
20 cm Ocna Șugatag
16 cm Târgu Lăpuș
10 cm Piatra Neamț
În Alba, un copac a căzut peste o maşină, iar o persoană a rămas încarcerată. Pompierii din Sebeş au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi degajarea arborilor.
La malul mării, codul galben emis de meteorologi s-a simţit din plin. Vântul a suflat chiar şi cu 70 de kilometri la oră. În total, trei maşini au fost distruse după ce doi copaci au căzut în zone diferite ale oraşului.
În Baia Mare s-a depus un strat consistent de zăpadă, însă primăria nu a încheiat niciun contrat de deszăpezire. Pentru a înlătura zăpada de pe şosea, administraţia a scos din garaje tractoare vechi.
În zona Pasului Palma din judeţul Suceava, din cauza zăpezii care s-a aşternut pe şosea, traficul a fost îngreunat.
Pe drumul național 67, în judeţul Gorj, mai mulți șoferi au ajuns cu mașinile în șanț dupa ce au derapat din cauza înghețului de pe sosea.
La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 11 grade Celsius.
În Târgu Mureş, deși termometrele au indicat minus un grad, în realitate oamenii au resimțit cel puțin minus 6 grade.
Rafalele de vânt puternice au smuls mai multe acoperişuri din Caraş Severin. Tot din cauza vântului, mai mulţi copaci au fost puşi la pământ.
Vizibilitatea pe şosele a fost extrem de redusă din cauza rafalelor puternice. S-au format coloane uriaşe pe DN1, între Codlea şi Braşov, acolo unde, toate cele 4 benzi de circulaţie au fost blocate si mai multe autoturisme au derapat.
La Sibiu, rafalele de vânt au fost atât de puternice, încât oamenii abia puteau să stea în picioare.
Codul roşu de vânt a lăsat fără curent electric mii de localităţi.