O
statistică Eurostat arată că România are cea mai ineficientă
agricultură din Uniunea Europeană. Ţara noastră a avut anul
trecut cea mai mare scădere în ceea ce priveşte veniturile şi
producţia din agricultură. O explicaţie ar fi seceta, dar acest
fenomen a afectat şi ţările vecine. Pierderile fermierilor vecini
au fost însă mai mici, pentru că există sisteme de irigaţii.
Potrivit
estimărilor biroului european de statistică Eurostat, veniturile
agricultorilor români au scăzut în medie, anul trecut,
cu aproximativ 17 procente, iar valoarea producţiei agricole a
coborât cu mai bine de 13%.
Cifrele
nu par foarte mari, dar cu toate acestea avem de-a face cu cele mai
puternice scăderi din Uniunea Europeană, unde seceta a făcut
ravagii în 2007.
România
a pierdut mult pe producţia totală de cereale, care a fost de mai
puţin de 7,5 milioane de tone - jumătate din cantitatea obţinută
în 2006. Această cădere drastică a mai fost compensată la
nivelul întregului sector agricol de alte culturi.
Secetă
a fost şi în alte ţări, dar scăderile nu au fost atât
de mari. Ţări, precum Bulgaria şi Portugalia au avut secetă
comparabilă cu ccea din România, însă volumul
producţiei din sectorul agricol a scăzut cu 12%, respectiv 5%. Alte
ţări, precum cele baltice, chiar au avut creşteri în anul
secetos 2007.
Antena
3