Antena 3 CNN Actualitate Religie Un document descoperit în Turcia răstoarnă tot ce se știe despre creștinism

Un document descoperit în Turcia răstoarnă tot ce se știe despre creștinism

1 minut de citit Publicat la 08:54 23 Sep 2017 Modificat la 08:54 23 Sep 2017
o_1bqmkogii2c81s5vi4t1ef95kj8.jpg
foto: Pixabay.com

O carte veche de aproximativ 1.500 – 2.000 de ani a fost descoperită în Turcia.

Documentul a fost descoperit în anul 2000 și păstrat secret, susține publicația National Turk, și conține „Evanghelia după Barnabas”, un discipol al lui Iisus Hristos. Aceasta susține că Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, nu a fost crucificat, ci a fost doar un profet, potrivit bzi.ro.

Documentul îl numește pe apostolul Pavel „un impostor” și mai susține că Iisus s-a ridicat la ceruri viu, iar în locul său ar fi fost crucificat, de fapt, Iuda Iscarioteanul. Potrivit publicației citate, documentul a fost găsit la o bandă de hoți, în timpul unei operațiuni în zona Mediteranei.

Hoții erau acuzați de furtul unor antichități, de săpături ilegale și de posesie neautorizată de explozibili, scrie Think Outside the Box. Despre document se spune că ar valora aproximativ 28 de milioane de dolari.

Conform aceleiași surse citate, experți care au analizat documentul (inclusiv autorități religioase musulmane) susțin că acesta ar fi autentic; cartea este scrisă cu litere aurite, pe piele, în limba aramaică, adică limba lui Iisus Hristos.

Textul are o perspectivă similară celei islamice, contrazicând Noul Testament și învățăturile acestuia despre creștinism.

Potrivit documentului, Iisus ar fi prezis apariția profetului Mahomed, cel care a fondat islamul, 700 de ani mai târziu. Ceea ce știm până acum în legătură cu Biblia, cartea de bază a creștinismului, este că a fost formată prin alegerea Consiliului de la Niceea a unor evanghelii care să o compună. Alte evanghelii, inclusiv cea a lui Barnabas, au fost excluse, în favoarea celor patru pe care le cunoaștem acum, semnate de Matei, Marcu, Luca și Ioan.

De atunci încoace, însă, diverse alte texte „biblice” au fost descoperite, precum manuscrisele de la Marea Moartă sau evangheliile gnostice, toate producând îngrijorare în rândul înalților oficiali ai bisericilor creștine. V

×
x close