Antena 3 CNN Actualitate Religie Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare. De ce se fac focuri lângă mormintele celor adormiţi

Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare. De ce se fac focuri lângă mormintele celor adormiţi

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 20:00 12 Apr 2023 Modificat la 20:00 12 Apr 2023
traditii obiceiuri joia mare focuri morminte adormiti
Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare | De ce se fac focuri lângă mormintele celor adormiţi Sursa foto: Hepta | Andreea Alexandru

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, creştinii ortodocşi merg să se spovedească şi să se împărtăşească.

Totodată, aceştia participă şi la slujba celor 12 Evanghelii pe care toţi preoţii o săvârşeasc în Joia Mare.

În Joia Mare, majoritatea gospodinelor pregătesc preparatele tradiţionale pascale, precum cozonac sau pască.

Tot în Joia Mare creştinii respectă o serie de tradiţii şi obiceiuri pentru a avea noroc şi prosperitate întregul an.

Citeşte şi: Ce se dă de pomană în Săptămâna Mare. Cel mai important lucru pe care nu trebuie să uiţi să-l împarţi 

Tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani, dar şi vinderea Domnului de către Iuda.

În Joia Mare, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Potrivit tradiţiei creştine, începând cu Joia Mare şi până la Rusalii, Iadul şi Raiul sunt deschise, iar sufletele celor adormiţi circulă libere.

O altă tradiţie creştină spune că, duhurile adormiţilor vin pe la locuinţe lor şi stau până la sărbătoarea Rusaliilor.

În anumite zone ale ţării, în Joia Mare, se fac focuri pentru cei adormiţi, pentru ca aceştia să se "încălzească". Lemnele folosite pentru foc nu se taie, ci se rup cu mâna şi nu se lasă deloc jos până acasă.

Un alt obicei din Joia Mare se referea la magia erotică. Fetele cele mari şi nevestele tinere care doreau să fie jucate de către flăcăi duceau câte o salbă cu bani şi o ascundeau lângă o fântână, pe care o lăsau peste noapte acolo. Ulterior o scoteau de unde au ascuns-o, iar în duminica Paştelui şi o puneau iar la gât, pentru a fermeca flăcăii.

Tot în Joia Mare se înroşesc şi ouăle de Paşte, ca simbol al fecundităţii. În Bucovina, de pildă, se păstrează încă obiceiul încondeierii ouălor. Acestea sunt golite de conţinut şi apoi ornate cu motive populare şi simboluri geometrice, fitomorfe sau zoomorfe.

Ce nu trebuie să faci în Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Este un mare păcat ca în Joia Mare să nu se aprindă lumânări şi să nu se dea de pomană pentru sufletele morţilor.

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor nu este bine să dormi. Se spune că cine adoarme în cursul zilei în această zi va fi leneş un an întreg.

În cazul în care adoarme o femeie în Joia Mare din Săptămâna Patimilor aceasta va deveni Joimăriţa, iar ca pedeapsă, nu va mai putea fi capabilă de lucru întregul an.

Totodată, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, nu se spală haine. Potrivit folclorului românesc, cei care spală haine în Joia Mare le aduce adormiţilor lături în loc de pomană.

Citeşte şi: "Reţetă pască în trei straturi. Cel mai impresionant desert de pe masa de Paşte"

Rugăciune în Joia Mare din Săptămâna Patimilorpentru mântuirea celor adormiţi în Joia Mare

"Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin!".

×
TOP articole
x close