Antena 3 CNN Actualitate Religie Surprize pentru pelerinii care merg la Iaşi, de Sf. Parascheva. "Vin direct de pe Muntele Athos"

Surprize pentru pelerinii care merg la Iaşi, de Sf. Parascheva. "Vin direct de pe Muntele Athos"

1 minut de citit Publicat la 17:01 06 Oct 2015 Modificat la 17:01 06 Oct 2015
vocea.jpg
 Pelerinii care vor veni la Iași să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească, începând cu 10 octombrie, și moaștele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Constantin Sturzu, a declarat marți că moaștele Sfintei Maria Magdalena vor fi puse într-o raclă ce conține un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Acestea vor fi aduse de la Mănăstirea 'Simonos Petras' de pe Muntele Athos, informează Agerpres.ro.

"Precizăm că un fragment din lemnul Sfintei Cruci a mai fost adus la Iași, la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 2004. Pe data de 11 octombrie, vor fi aduse de la București la Catedrala Mitropolitană din Iași, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, spre închinare, și moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Menționăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2015 'An comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii", a spus preot Constantin Sturzu, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Conform acestuia, pe 14 octombrie, când se prăznuiește Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Ziua de 14 octombrie reprezintă pentru Iași și pentru întreaga Ortodoxie o sărbătoare prilejuită de hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva. În această perioadă, mii de pelerini vin la Iași din toate colțurile țării dar și din afara granițelor, ca să o cinstească pe ocrotitoarea Moldovei.

×
x close