Sfântul slăvit Proroc Ilie Tesviteanul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 20 iulie.
Sfântul Ilie Tesviteanul era fiul lui Sovac, unul dintre profeții Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve, dincolo de Iordan. De la numele acestei localități se trage și numele prorocului. Sfântul Proroc Ilie a trăit pe vremea lui Ahab, regele evreilor, care a domnit în ținutul Samariei din Israel, timp de 22 de ani.
Regele Ahab s-a căsătorit cu Isabela, o prințesă feniciană din Sidon, care se închina zeului Baal. Ahab, prețuind frumusețea femeii mai mult decât credința în Dumnezeul părinților săi, și-a obligat poporul să se închine zeului Baal, încurajând în acest fel idolatria.
SFÂNTUL ILIE, 20 IULIE. Toate aceste fapte au atras mânia lui Dumnezeu, iar Sfântul Proroc Ilie a primit misiunea de a mustra pe rege pentru faptele săvârșite și de a întoarce poporul la credința monoteistă.
Mustrându-l pe Ahab, Sfântul Ilie îi spune: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie decât numai când voi zice eu!"(3 Rg 17;1). Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit. În urma lui, seceta și foametea a cuprins toată țara.
Atunci s-a împlinit cuvântul lui Moise către poporul evreu: "Cerurile tale, care sunt deasupra capului tău, să se facă aramă și pământul de sub tine fier" (Deuteronomul, 28; 23).
SFÂNTUL ILIE, 20 IULIE. Căci Dumnezeul l-a ascultat pe Sfântul Ilie, iar după trei ani și jumătate, dovedindu-se că numai credința în Dumnezeul lui Ilie este cea adevărată, poporul iudeu și-a recunoscut greșeala de a se fi închinat zeului Baal, strigând: "Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat". Rugându-se atunci Ilie, o ploaie a răcorit pământul și foametea a încetat.
SFÂNTUL ILIE, 20 IULIE. Sfântului Proroc Ilie nu i-a fost dată moartea, fiind ridicat la cer într-un car de foc.