SF GHEORGHE. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în acest an, pe 29 aprilie, având în vedere că ziua de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor.
SF GHEORGHE.Decizia a fost luată de Sfântul Sinod potrivit rânduielilor bisericeşti şi este consemnată în Calendarul Ortodox al acestui an.
SF GHEORGHE. Potrivit Patriarhiei, astfel de mutări ale Slujbei Sfântului s-au făcut şi se fac ori de câte ori sărbătoarea Sf. Gheorghe cade în Săptămâna Pătimirilor Domnului, chiar dacă a fost sau nu consemnată explicit în calendar.
SF GHEORGHE. ”Anul acesta, cei aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu îşi vor mai serba onomastica în ziua de 23 aprilie. Printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Marele Mucenic va fi sărbătorit în a doua zi de Paşti, luni, 29 aprilie. Motivul acestei schimbări este acela că anul acesta data de 23 aprilie coincide cu Sfânta şi Marea Marţi din Săptămâna Pătimirilor, iar sărbătorirea unui hram sau a unei zile onomastice presupune bucurie care nu se integrează cu perioada în care ne aflăm, anume aceea de pregătire pentru Învierea Domnului”.
SF GHEORGHE. Rânduiala de slujbă a sfinţilor prăznuiţi în Săptămâna Mare este menţionată în Tipicul cel Mare al Sfântului Sava: "dacă se va întâmpla hramul unui sfânt sau al unei sfinte în Lunea, Marţea, Miercurea sau Joia cea Mare, atunci cântăm toată slujba seara şi dimineaţa, în Duminica Floriilor".
SF GHEORGHE. Din motive pastorale, Sfântul Sinod a hotărât ca anul acesta Sf. M. Mc. Gheorghe să nu fie pomenit în Duminica Floriilor, aşa cum prevede Tipicul, ci în a doua zi de Paşti pentru a acorda importanţa cuvenită acestei sărbători.
SF GHEORGHE. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost sărbătorit în altă zi în anii 1965, 1970, 1976, 1981, 1992, 1997, 2003, 2008 şi 201.