Sfântul ALEXANDRU. Obiceiuri şi tradiții de Sfântul Alexandru. Sfântul Alexandru este prăznuit anual pe data de 30 august. Acesta a fost episcop al Constantinopolului în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337), dovedindu-se un apărător al dreptei credințe.
Sfântul ALEXANDRU. Obiceiuri şi tradiții de Sfântul Alexandru. Ziua în care-l prăznuim pe Sfântul Alexandru este o zi de rugăciune și celebrare. Există credința că în această zi nu e bine să te cerți cu nimeni pentru că o vei ține tot într-o ceartă până la sfârșitul anului. Ba, dimpotrivă, este o zi perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri, dispute.
Sfântul ALEXANDRU. Obiceiuri şi tradiții de Sfântul Alexandru. În anumite regiuni, bătrânii prepară bucate speciale, mai ales dulci. Femeile cu numele Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele haine cu mâna sau să facă curățenie.
Sfântul ALEXANDRU. Obiceiuri şi tradiții de Sfântul Alexandru. Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca, în această zi, să fie mai darnici cu cei nevoiași, scrie avantaje.ro.