Antena 3 CNN Actualitate Religie Rugăciunea către Sfânta Parascheva pentru noroc şi linişte în viaţă

Rugăciunea către Sfânta Parascheva pentru noroc şi linişte în viaţă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:40 14 Oct 2015 Modificat la 17:40 14 Oct 2015
sfanta.jpg
Românii o prăznuiesc astăzi, 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută drept ocrotitoarea Moldovei. An de an, la Iași credincioșii merg la racla cu moaștele Sfintei ca să se roage pentru o viață mai bună, sănătate și noroc.

O rugăciune pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva, spusă de enoriași în ziua prăznuirii acesteia, se spune că ne ajută în viață.

”Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.”

Acestea sunt cuvintele pe care trebuie să le rostești cu sinceritate și smerenie în fața icoanei Sfintei Parascheva.

×
x close