În urmă cu câteva zile, omul s-a apucat să taie lemnele abia cumpărate pentru iarnă. Curtea lui Constantin Curecheriu a devenit loc de pelerinaj pentru vecinii din sat, dar şi pentru cei din împrejurimi. Toţi vor să vadă cu ochii lor buturuga faimoasă.
Bărbatul e convins că iniţialele Mântuitorului nu au apărut din senin, însă vrea confirmarea preotului din sat că buturuga lui e binecuvântată.
Conform procedurii, în astfel de cazuri preotul trebuie să analizeze apariţia şi apoi să o prezinte sinodului. Fenomele considerate inexplicabile sunt arătate oamenilor de ştiinţă, care pot să se pronunţe asupra lor, iar dacă o minune este certificată, atunci ea este recunoscută de Biserică drept lucrarea Domnului.