Preotul sibian Constantin Necula oferă un răspuns surprinzător la o întrebare care frământă multe tinere și doamne. Au voie să intre în biserică atunci când sunt la ciclul menstrual. Bizară sau nu întrebarea, ea are legătură cu faptul că unii preoți nu ar îngăduit așa ceva, pe motiv că este pângărită biserica.
"Nu avem ce să discutăm aici. Intrați liniștite măcar până acolo unde vă simțiți bine. Cred că unii dintre noi exagerăm foarte, foarte mult în gestica asta ginecologică. Că nu avem niciun cabinet ginecologic montat lângă biserică să ne spună în ce perioadă a lunii sunteți. De obicei știți singure și respectați această frumusețe a întâlnirii cu curățenia. Vă întreb și eu așa, că-s mai prost, mai tâmpițoi de felul meu, dacă mireasa e în acea perioadă, nu o cununăm? Îi spunem, te duci acasă, mai stai cinci zile și ne întoarcem marți...?", a declarat părintele Constantin Necula, într-o conferință susținută în fața tinerilor.