Biserica se mobilizează la nivel naţional pentru marşul de duminică.
Arhiepiscopia Tomisului, de exemplu, a trimis o circulară în toate şcolile din judeţ, în care le cere profesorilor de religie să se mobilizeze: nu doar să participe la marş, dar şi să lipească afişe în şcoli şi să încerce să aducă la miting cât mai mulţi oameni, elevi, părinţi şi alţi profesori.
În circulară, profesorilor de religie li se aminteşte că sunt obligaţi să participe la „Marşul pentru viaţă” având în vedere protocolul dintre BOR și Ministerul Educației privind dubla subordonare a profesorului de religie.
Patriarhia Română nu face parte dintre organizatorii marşului pentru viaţă din ziua de 25 martie, dar a binecuvântat şi sprijină spiritual manifestarea.
„Aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale”, precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române, într-un comunicat transmis joi Agerpres.
Patriarhia precizează totodată că participarea clerului şi mirenilor la acest eveniment nu este obligatorie, ci benevolă.