În timpul persecuției pornite împotriva creștinilor de către împăratul Dioclețian (286 - 305), Sfânta Iulita și-a luat copilul, pe Chiric, și a în Asia Mică, pentru a scăpa de chinurile la care erau supuși creștinii. Iulita a fost prinsă și judecată de către guvernatorul Alexandru. Pentru că cel mic plângea, acesta l-a ucis, lovindu-l de treptele scaunului de judecată. Sfântul Chiric, ucis la numai trei ani, este prăznuit pe 15 iulie
Iulita, o femeie tânără, de neam bun, trăia în cetatea Liconiei, în centrul Anatoliei, la nord de Munții Taurus. Zămislise un prunc de parte bărbătească, pe Chiric, apoi rămăsese văduvă. Vremurile erau grele, Diolcețian păgânul (286 - 305), ce ținea împărăția Romei, ridica mare prigoană în țările stăpânirii sale. Pusese pe Domițian, om sălbatic, drept ighemon, conducător în țara Liconiei, iar acesta îi asuprea pe toți robii lui Hristos.
Continuarea, pe A1 Premium.