''În această perioadă de secetă care afectează grav culturile agricole din întreaga țară, cu numeroase consecinţe asupra vieţii oamenilor, Patriarhia Română adresează un îndemn stăruitor ierarhilor, clericilor și credincioșilor ortodocși să intensifice rugăciunea pentru ploi liniștite, aducătoare de rod bogat al pământului, folositoare oamenilor şi vieţuitoarelor, conform îndrumărilor din Liturghier şi Molitfelnic. Încrezători în purtarea de grijă şi milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos: 'De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit, şi le veţi avea' (Marcu 11, 24)'', se menţionează într-un mesaj al Patriarhiei.
Creştinii ortodocşi prăznuiesc sâmbătă, 25 iulie, Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Sfânta Ana a fost mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, care, prin harul lui Dumnezeu, s-a făcut bunica după trup a Mântuitorului Hristos.
Sfânta Ana era din neamul lui Levi, fiică a Mariei şi a preotului Matan. Ei au avut trei fete: Maria, Sovi și Ana. Maria s-a căsătorit la Betleem și a născut pe Salomeea moașa; Sovi s-a căsătorit tot la Betleem şi a născut pe Elisabeta, mama Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan Botezătorul; iar Ana s-a căsătorit în pământul Galileei și a născut pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
Sfânta Ana, după ce a născut pe Maica Domnului și după ce a dus-o la templu la vârsta de trei ani, a rămas în cealaltă vreme a vieții sale în post, rugăciuni și faceri de bine către cei lipsiți. S-a dus în pace către Domnul, la vârsta de 69 de ani. Sfântul Ioachim, tatăl Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Maria, s-a săvârșit la 84 de ani, încât Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe când se afla încă în templu, la vârsta de 11 ani, a rămas fără părinţi.