Antena 3 CNN Actualitate Religie Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru Postul Paștelui: "Lăsați telefoanele! Ar trebui ținut post de tehnologie"

Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru Postul Paștelui: "Lăsați telefoanele! Ar trebui ținut post de tehnologie"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 09:23 01 Mar 2023 Modificat la 10:03 01 Mar 2023
vasile ioana
Părintele Vasile Ioana, sfaturi pentru Postul Paștelui: "Lăsați telefoanele! Ar trebui ținut post de tehnologie" Sursa foto: Antena 3 CNN

Luni a început Postul Paştelui care este numit în popor şi Postul Mare. La fel ca în fiecare an, durează șapte săptămâni, adică 48 de zile, și este considerat cel mai aspru post din punct de vedere alimentar. Există doar două zile cu dezlegare la pește, iar acestea au loc în zile mari de sărbătoare. 

Părintele Vasile Ioana a dat câteva sfaturi credincioșilor pentru Postul Mare, în contextul în care tehnologia ne acaparează atenția în majoritatea timpului.

"Pentru suflet mai avem altceva. Astăzi, spre deosebire de alte perioade ale istoriei umanității, omul are acum un consum spiritual de alt tip: de Youtube, TikTok, Facebook și Instagram. Care consumă timpul omului. 

Ar trebui ținut post de tehnologie. Să lăsăm deoparte telefonul și să ne unim cu Dumnezeu, prin citirea Psaltirii. Să citim un capitol din Biblie, să citim mai mult din cuvântul lui Dumnezeu și să venim la Denii și la Liturghie.

Haideți să luăm dimineață Agheasmă Mare și să lăsăm un pic deoparte tehnologia, care înseamnă preocuparea pentru viețile altor oameni.", a spus preotul Vasile Ioana, la Antena 3 CNN.

"Ne vom purifica de tot ce e rău în noi și ne vom schimba viețile în felul acesta, fiind și noi mai ușori un pic mergând pe calea lui Dumnezeu, departe de gălăgia și nebunia lumii. Focusându-ne mai mult pe Cer, pe verticalul de care avem atâta nevoie, și lepădând puțin tehnologia asta, care ne-a acaparat prea mult, și răutatea, ura, supărările zilnice. 

Haideți să ne focusăm pe ce este cu adevărat important: iubirea de Dumnezeu, iubirea de Aproapele și neapărat fapta cea bună.

Postul are două aripi: abținerea și fapta bună. Să dăruiești și să faci o fapta bună.", a fost îndemnul părintelui Vasile Ioana.

×
TOP articole
x close