În tradiţia creştin-ortodoxă, cele 40 de zile după moarte sunt esenţiale pentru sufletul celui decedat. Duhovnicul de la Mănăstirea Sihăstria a descris în detaliu ce se întâmplă în această perioadă, explicând şi legătura cu rânduiala care trebuie păstrată de familia răposatului.
Părintele Cleopa obişnuia să-i primească la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ pe toţi care îl căutau pentru a afla o vorbă de duh, renumele său ducându-se repede în Moldova, apoi în toată ţara.
Din aceste întâlniri cu duhovnicul au rămas imprimate în format audio sau video învăţăminte, dar şi interpretări ale Bibilei.
„Întrucât Părintele Cleopa a fost un iscusit autodidact şi cunoştea bine Sfânta Scriptură, precum şi o bună parte din scrierile Sfinţilor Părinţi şi Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe, la îndemnul unor ierarhi şi teologi a început să-şi scrie atât predicile proprii, cât şi unele cărţi cu conţinut patristic, teologic şi moral. La aceasta a fost îndemnat în mod deosebit de Părintele Dumitru Stăniloae, cu care era foarte apropiat, şi de Mitropolitul Antonie al Ardealului, care îi era ucenic”, conform site-ului crestinortodox.ro.
Una din temele abordate de Cleopa a fost şi drumul sufletului în primele zile după moarte. Duhovnicul de la Sihăstria spune că după moarte, sufletul îşi urmează o cale specială, după tradiţia Bisericii Ortodoxe:
„De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi”.
Prima zi după moarte – întâlnirea cu îngerul păzitor
În descrierea sa, părintele Cleopa spune că, atunci când omul moare şi îşi dă sufletul, în faţa lui apar atâţia diavoli câte păcate răposatul şi tot atâţia îngeri câte fapte bune a avut în viaţă.
„Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune”.
Pentru că lupta care se dă între cele două forţe este cumplită, sufletul se teme să iasă din trup, „I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: <Uite, câţi diavoli au venit!>”.
Duhovnicul de la Sihăstria arată că în acel moment, la ceasul morţii, apare îngerul de la botezul omului, cel care are cea mai mare putere:
„Când vine acesta, toţi se dau la o parte…Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea. Vine acel înger şi zice: <Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum!>”.
Ziua a doua şi a treia – retrospectiva vieţii
Scenele descrise sunt atribuite primei zile după moarte. În cea de-a doua zi, îngerul păzitor îl plimbă pe om pe unde a umblat în toată viaţa.
„Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul. Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău”, a arătat părintele Cleopa.
După tabloul vieţii înfăţişat în a doua zi după moarte, în cea de-a treia zi sufletul are o viziune asupra propriului trup.
„Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?”, a mai spus părintele Cleopa.
Tot în această zi, spune părintele Cleopa, i se mai dau sufletului încă şase îngeri însoţitori. Alături de cel păzitor, de la Botez, cei şapte îngeri ajută sufletul să treacă cele 24 de vămi ale văzduhului.
„Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu - cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog - până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor”, a explicat faimosul duhovnic.
Părintele Cleopa spune că Dumnezeu le-a dat voie diavolilor să stea în calea sufletelor. Aceştia au făcut cele 24 de staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate: „Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari”.
Tot în ziua a treia de la moarte, sufletul ajunge prima dată la scaunul Sfintei Treimi şi aude o voce care-l trimite şase zile în Rai pentru şase zile: „Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este…Acolo vede el, cum am zis, <Raiul desfătării>, <Palatul Noului Sion>, <Ierusalimul ceresc> şi câte spune Sfânta Scriptură. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui”
O vizită de 30 de zile prin iad
La nouă zile de la moarte, sufletul este trimis 30 de zile prin iad, unde vede „Focul cel nestins”, „Gheena”, „Fântâna adâncului” şi „Iezerul de foc” de la Apocalipsă: „Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el: <Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine>”.
În cea de-a 40-a zi, îl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei Treimi, la judecata particulară, unde i se hotărăşte destinaţia până la Judecata de Apoi:
„Dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades, adică în iad şi în muncă”.
Părintele Ilie Cleopa susţine că aceasta este explicaţia pentru care, în tradiţia Bisericii Ortodoxe, se fac pomeniri pentru sufletul celui răposat: „Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu”.
