PAPA ÎN ROMÂNIA. Papa Francisc a afirmat, vineri, la Palatul Patriarhal, că a venit ca frate pelerin.
PAPA ÎN ROMÂNIA. Suveranul Pontif a amintit de vizita în România a Papei Ioan Paul al II-lea în 1999.
PAPA ÎN ROMÂNIA. „Acum douăzeci de ani, în faţa acestui Sfânt Sinod, Papa Ioan Paul al II-lea spunea: 'Am venit să contemplu Chipul lui Hristos gravat în Biserica dumneavoastră; am venit să venerez Chipul suferind, zălogul unei speranţe reînnoite'. Şi eu am venit aici ca pelerin, frate pelerin, ce doreşte să vadă chipul Domnului în chipul fraţilor; privindu-vă, vă mulţumesc din inimă pentru primirea voastră”, a spus Papa Francisc, la întâlnirea cu Sinodul Permanent al BOR de la Palatul Patriarhal.
PAPA ÎN ROMÂNIA. Suveranul Pontif a afirmat că întâlnirea Papei Ioan Paul al II-lea cu Patriarhul Teoctist a fost un „dar pascal, un eveniment care a contribuit nu doar la reînflorirea relaţiilor dintre ortodocşi şi catolici în România, ci şi la dialogul dintre catolici şi ortodocşi în general”.
„Călătoria aceea, prima pe care un episcop al Romei o întreprindea într-o ţară majoritar ortodoxă, a deschis calea altor evenimente asemănătoare”, a arătat Papa Francisc.
Sanctitatea Sa a amintit de „strigătul spontan” de „Unitate, unitate!” de la Bucureşti din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea.
„A fost un anunţ de speranţă izvorât din Poporul lui Dumnezeu, o profeţie care a inaugurat un timp nou: timpul de a merge împreună pentru a redescoperi şi trezi fraternitatea care deja ne uneşte. Să mergem împreună cu puterea memoriei. Nu cu memoria nedreptăţilor suferite sau pricinuite, a judecăţilor şi a prejudecăţilor, care ne închid într-un cerc vicios şi ne determină să avem atitudini sterile, ci cu memoria rădăcinilor, a primelor secole în care Evanghelia, vestită cu îndrăzneală şi spirit profetic, a întâlnit şi luminat noi popoare şi culturi, a martirilor din primele veacuri, a Sfinţilor Părinţi mărturisitori ai credinţei, ai sfinţeniei trăite zilnic şi propovăduite de atâtea persoane simple care împărtăşesc acelaşi Cer. Datorită lui Dumnezeu, rădăcinile noastre sunt sănătoase şi puternice şi, chiar dacă crescând au suferit deformările şi încercările timpului, suntem chemaţi, asemenea psalmistului, să ne amintim cu recunoştinţă de ceea ce Domnul a făcut în noi, să-i înălţăm Lui un imn de laudă unii pentru ceilalţi. Amintirea paşilor făcuţi împreună ne încurajează să înaintăm spre viitor având conştiinţa diferenţelor, cu siguranţă, dar mai ales regăsind mulţumirea atmosferei de familie, reînsufleţind memoria comuniunii care, ca o făclie, să lumineze paşii drumului nostru. Să mergem împreună în ascultarea Domnului. Ne este exemplu ceea ce a făcut Hristos în ziua Paştelui, pe când mergea împreună cu ucenicii pe drumul spre Emaus. Ei discutau despre cele întâmplate, despre neliniştile, îndoielile şi întrebările lor. Domnul i-a ascultat cu răbdare şi le-a vorbit cu inima deschisă, ajutându-i să înţeleagă şi să discearnă evenimentele. Şi noi avem nevoie să-l ascultăm împreună pe Domnul, mai ales în aceste ultime timpuri, în care drumurile lumii au dus la rapide schimbări sociale şi culturale”, a afirmat Papa Francisc.
Sanctitatea Sa a subliniat că legăturile de credinţă care unesc cele două biserici datează din vremea Apostolilor, în special de la legătura care îl unea pe Petru de Andrei. „Ei ne amintesc că există o fraternitate de sânge care ne precedă şi care, ca un izvor tăcut şi dătător de viaţă, n-a încetat niciodată, de-a lungul secolelor, să ude şi să susţină drumul nostru”, a spus Sfântul Părinte.
El a vorbit şi despre martiri.
„Aici - ca şi în multe alte locuri din timpurile noastre - aţi simţit Paştele morţii şi al învierii: atâţia fii şi atâtea fiice ai acestei ţări, din diferite Biserici şi comunităţi creştine, au îndurat vinerea persecuţiei, au trecut prin sâmbăta tăcerii, au trăit duminica renaşterii. Atâţia martiri şi mărturisitori ai credinţei! Mulţi, aparţinând diferitor confesiuni, nu demult au stat unul lângă altul în închisori, sprijinindu-se reciproc. Exemplul lor stă astăzi înaintea noastră şi înaintea noilor generaţii care n-au cunoscut acele condiţii dramatice. Motivul pentru care au suferit până acolo încât şi-au dat viaţa este o moştenire prea preţioasă ca să fie uitată şi nerespectată. Este o moştenire comună care ne îndeamnă să nu ne îndepărtăm de fratele care o împărtăşeşte. Uniţi cu Hristos în suferinţă şi în durere, uniţi de către Hristos în Înviere ca 'şi noi să umblăm într-o viaţă nouă”, a transmis Suveranul Pontif.
