'Credinţa noastră se naşte în dimineaţa de Paşte: Iisus este în viaţă! Această experienţă este în centrul mesajului creştin", a scris duminică pe Twitter papa Francisc, liderul a 1,3 miliarde de catolici.
Suveranul Pontif urmează să sărbătorească Duminica Paştelui cu o Liturghie în aer liber, după care va adresa Cetăţii şi Lumii ("Urbi et Orbi") tradiţionalul mesaj global de pace şi binecuvântare.
Paştele aminteşte de învierea lui Iisus Hristos şi este cea mai importantă zi de sărbătoare din calendarul creştin.
Piaţa Sf. Petru, unde papa va prezida slujba alături de zeci de cardinali, episcopi şi preoţi, este decorată cu 50.000 de flori şi plante olandeze, între care 13.500 de narcise, 20.000 de lalele şi 3.500 de trandafiri, relatează dpa.
Ceremoniile religioase se vor desfăşura pe fondul unor măsuri stricte de securitate, cu aproximativ 10.000 de poliţişti detaşaţi la Roma pentru festivităţile pascale. Italia este în alertă în urma unei serii de arestări antiteroriste
şi raportează că islamiştii au ales capitala italiană ca ţintă.