Antena 3 CNN Actualitate Religie Minunea icoanei Sfântului Nicolae, cel numit și ocrotitorul casei

Minunea icoanei Sfântului Nicolae, cel numit și ocrotitorul casei

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:06 06 Dec 2023 Modificat la 11:37 06 Dec 2023
New Project (21)
Sursa foto: Profimedia

Se spune că într-o zi, într-o piață din Constantinopol, un om vindea icoane și striga cât îl țineau puterile:
-Luați icoane! Luați icoane! Luați icoana Sfântului Nicolae, care vă păzește casa de hoți!

În acel moment, un turc tocmai trecea prin piață. Fiind necăjit din pricina faptului că hoții îi dădeau târcoale de ceva
timp și îi furau din casă. Turcul se apropie de omul care vindea icoane și îl întreabă:
-Ce zici că face acest tablou? E așa de bun paznic?
-O, cine îl are pe Nicolae în casă, e păzit și el și toată averea.

Văzându-l necăjit, omul l-a învățat pe turc să ia icoana Sfântului Nicolae, să o ducă acasă și să o pună pe perete, neapărat la Răsărit.

Acesta i-a mai spus să pună în fața icoanei o candelă cu untdelemn, să aprindă o lumină și să se roage la Sfânt să-i apere casa de hoți.

Citește și: Mesaje de Sfântul Nicolae. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru sărbătoriții zilei

Bucuros că are cine să-i păzească locuința, turcul s-a dus cu ea acasă și a făcut în tocmai cum i s-a spus. Apoi, turcul a dat de veste printre vecini că, de acum, nimeni nu-i va mai intra în casă.

Auzind acest lucru, un vecin de-al lui, care era cel care îi fura din casă, s-a prăpădit de râs și s-a hotărât să-i arate ce paznic bun și-a luat.

A doua zi, când stăpânul casei era plecat la lucru, vecinul a intrat și a furat tot ce a putut. Întors acasă, turcul s-a mâhnit tare și l-a certat pe Nicolae.

-Ce ai făcut, Nicolae? Te-am pus la Răsărit, ți-am dat lumină și untdelemn, iar tu nu mi-ai păzit casa!, a spus turcul.
Cu toate acestea, turcul nu-și pierduse speranța și spuse către icoană:
-Te rog, Nicolae, apără-mi casa de hoți! Mâine trebuie să plec iar, te rog, Nicolae, nu-i mai lăsa să fure!

Prinderea hoțului

Următoarea zi, după plecarea turcului, hoțul a intrat din nou în casă și a strâns lucrurile care au mai rămas. Când să plece, a pus ochii pe icoana Sfântului Nicolae și s-a gândit să o ia și pe aceasta de pe perete. 

Când a pus mâna pe icoană, hoțul a rămas înțepenit, iar o durere cumplită i-a cuprins tot corpul. După câteva ceasuri, turcul s-a întors acasă și și-a văzut locul devastat. Când a intrat în încăperea în care se afla icoana Sfântului Nicolae, turcul l-a văzut pe vecin prins cu mâinile de ea, urlând cât îl ținea gura: Iartă-mă, Nicolae!

-Tu ești hoțul care mi-a furat tot din casă? Vecinul în care aveam încredere... Ține-l, Nicolae, să-l lecuiesc!, a spus turcul.
Atunci, vecinul a început să implore iertarea, iar turcului i s-a făcut milă de el.
-Măi, Nicolae, dă-i drumul! Uite, a promis că aduce totul înapoi. Eu îl iert, iartă-l și tu, te rog!, a spus turcul.

În acea clipă, Nicolae l-a slăbit, iar hoțul și-a putut desprinde mâinile de pe icoană.
Văzând această mare minune, turcul s-a dus de grabă și s-a creștinat și a povestit toată viața lui cum i-a apărat Nicolae casa.

Se spune că Sfântul Nicolae îi ajută pe toți cei care îi cer ajutorul, indiferent de credință.

×
TOP articole
x close