Antena 3 CNN Actualitate Religie Miercurea Mare. Ziua în care Iisus a fost vândut. Ce nu au voie să facă femeile

Miercurea Mare. Ziua în care Iisus a fost vândut. Ce nu au voie să facă femeile

<1 minut de citit Publicat la 20:40 03 Apr 2018 Modificat la 20:40 03 Apr 2018
o_1ca69hj3c9b248h4ue10tmed88.jpg
Foto: pricesne.com

MIERCUREA MARE amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

MIERCUREA MARE. În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.

Conform site-ului www.crestinortodox.ro, Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare.

MIERCUREA MARE. În unele zone din țara exista înainte tradiția să meargă la colindat copiii atunci când se lasă seara, iar bărbații să arunce cenușa din soba peste ogor, pentru că roadele pământului să fie cât mai bogate.

MIERCUREA MARE. Femeile nu torc și nu cos, ci spală ferestrele pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colțisor al casei în zilele de Paște.

×
x close