Antena 3 CNN Actualitate Religie Mesajul Patriarhului Daniel pentru români

Mesajul Patriarhului Daniel pentru români

<1 minut de citit Publicat la 12:32 06 Aug 2015 Modificat la 12:32 06 Aug 2015
da.jpg
Sărbătoarea Schimbării la față a Domnului ne cheamă la o înduhovnicire, la o înălțare, la o luminare a vieții noastre prin fapte bune, le-a spus joi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală.

"Urcarea pe Muntele Taborului înseamnă un urcuș duhovnicesc interior, nu doar o urcare fizică folosind pașii picioarelor noastre. Ci este vorba de o urcare duhovnicească, prin rugăciune, prin meditație, prin ascultarea sfintelor slujbe și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine", a spus patriarhul, potrivit Agerpres.

El a explicat că această schimbare presupune "ridicarea noastră din cele pământești, cu mintea și întoarcerea gândurilor și simțirilor noastre spre Hristos, spre sfinții lui, care se bucură de Lumina Cea Neapusă a Împărăției Cerurilor arătată la Schimbarea la față a Mântuitorului Iisus Hristos".

Patriarhul a îndemnat la o luminare a vieții prin fapte bune, de ajutorare.

×
x close