"Cu multă durere și întristare în suflet, ne rugăm pentru victimele cumplitelor atentate teroriste de la Paris din seara zilei de 13 noiembrie 2015. Preamilostivul Dumnezeu să odihnească în pacea și iubirea Sa sufletele celor decedați, să consoleze familiile îndoliate și să dăruiască sănătate celor răniți!
Totodată, în numele Patriarhiei Române, exprimăm profunde sentimente de compasiune și solidaritate cu poporul francez greu încercat", se precizează în mesajul patriarhului Daniel, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Atentatele teroriste comise vineri seară la Paris și soldate cu cel puțin 120 de morți și peste 200 de răniți, dintre care 80 sunt în stare gravă, au avut loc în șase locuri diferite, de la Stade de France, situat în suburbiile nordice ale capitalei franceze, la zona centrală din apropiere de Piața Republicii, unde se află și redacția săptămânalului Charlie Hebdo, scena unui atac sângeros în luna ianuarie, notează sâmbătă AFP.