Căutăm mânăstirea Săpânţa-Peri, atraşi fiind de rumoarea creată în jurul acestei noi zidiri ortodoxe.
Din şoseaua principală drumul coteşte la stânga, urmând un indicator şi un râu învolburat, care curge paralel cu limba asfaltului. După ce treci de ultimele case, te afunzi într-un splendid parc dendrologic, format din stejari seculari şi din pini întunecaţi, de un colorit aproape mineral. Pe alocuri pare a fi un colţ de Rusie, o fărâmă de Optina sau de Soloveţ, pe de altă parte te-ai gândi la o nebănuită sihăstrie răsăriteană. Ajungi în faţa bisericii din lemn şi toate posibilele comparaţii le uiţi pe dată. Cu răsuflarea tăiată – literalmente – cauţi în înaltul văzduhului crucea din vârful turlei. Ca o cătare de armă, ca un colimator care ţinteşte Cerul şi îngerii săi, crucea stă nemişcată, profilată pe albastrul capricios al unei ierni mofturoase. Mai târziu am aflat că, de fapt, crucea din vârful de 78 de metri ai celui mai înalt edificiu din lemn din Europa, nu are chiar acurateţea unui colimator, deoarece înregistrează un balans la vânturile puternice de circa 3 metri, la stânga şi la dreapta. Un ecart care îţi poate da fiori, gândintu-te cum a fost ridicată aceasta săgeată cutezătoare, acest turn Babel înduhovnicit, care nu sfidează Cerul, ci îl apropie, trăgându-l parcă mai jos…
Mai multe, pe voceatransilvaniei.ro.
