LASATUL SECULUI. Pe 14 noiembrie, este sărbătorit Lasatul Secului de creștinii ortodocși, zi ce anunță începutul Postului Crăciunului.
LASATUL SECULUI. Tradiţiile legate de „Lăsata Secului” diferă de la o zonă la alta a ţării. Toate au în comun ideea de masă festivă la care se adună familia, rudele sau prietenii.
LASATUL SECULUI. În Bărăgan, de exemplu, un vechi obicei ne spune că de lăsatul secului trebuie strânse toate oasele şi resturile de mâncare într-o faţă de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, spunându-se următoarele cuvinte: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”, menţionează specialiştii de la Centrul pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa. Se crede că practicând acest obicei vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele. În ziua de lăsata secului, gospodarii din Bărăgan mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Finii vin la naşi fără a fi chemaţi, cu plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. Ei îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masa. La desert, se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.
LASATUL SECULUI. O altă tradiţie legată de ziua de 14 noiembrie, spune că femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes deoarece, dacă face asta, respectiva gospodină va fi lovită de rele şi de boli. De asemenea, de lăsatul secului, dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat.
LASATUL SECULUI. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii. Un obicei des întâlnit în satele din Ardeal, dar nu numai, este cel ca în ziua dinainte de începerea Postului Crăciunului femeile să spele toate vasele în care au pregătit bucate „de dulce”, astfel ca acestea să poată fi folosite pentru mâncare de post pe care o vor pregăti timp de 40 de zile