Antena 3 CNN Actualitate Religie La ora de religie, copiii i-au scris lui Dumnezeu. “Nu doresc nici bani, nici tinereţe veşnică, doar înţelepciune să deosebesc binele de rău”

La ora de religie, copiii i-au scris lui Dumnezeu. “Nu doresc nici bani, nici tinereţe veşnică, doar înţelepciune să deosebesc binele de rău”

1 minut de citit Publicat la 11:03 01 Noi 2015 Modificat la 11:03 01 Noi 2015
copii.jpg
Foto:cssslider.com
Avem nevoie de speranţă. Mai ales acum. Avem nevoie să învăţăm de la copii lecţia sincerităţii. 

In urmă cu 13 ani, unor copii de la şcoală generală din Timişoara li s-a cerut, la o oră de religie, să compună o scrisoare către Dumnezeu. Elevii, care erau de confesiuni diferite, nu fuseseră anunţaţi dinainte despre această temă, tocmai pentru ca mesajul lor să fie spontan şi sincer. „Scrisorile copiilor către Dumnezeu” au fost publicate apoi de Florina Jinga într-o carte apărută la Timişoara, în 2002, scrie activenews.ro.

Iată câteva dintre aceste epistole:

„Dragă Sfinte şi Preamărite Dumnezeu

Eu mă numesc Alex, sunt în clasa a V-a A şi vreau să îţi trimit această scrisoare. Îţi trimit şi rugăciunea aceasta:

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. AMIN

Nu doresc nici bani, nici tinereţe veşnică, doar înţelepciune să deosebesc binele de rău. Cu drag, Alex” (11 ani)

„Destinatar: Dumnezeu. Adresa: str. Îngerilor nr. 1, loc. Cerului, sector 1 din Rai, ţara Univers

Citiți mai mult pe activenews.ro.

×
Etichete: copii Dumnezeu
x close