Antena 3 CNN Actualitate Religie Icoana Maicii Domnului de la Cacica, adusă la Iaşi pentru vizita Papei Francisc. Povestea icoanei făcătoare de minuni

Icoana Maicii Domnului de la Cacica, adusă la Iaşi pentru vizita Papei Francisc. Povestea icoanei făcătoare de minuni

1 minut de citit Publicat la 17:32 01 Iun 2019 Modificat la 17:32 01 Iun 2019
Icoana Maicii Domnului de la Cacica, adusă la Iaşi pentru vizita Papei Francisc. Povestea icoanei făcătoare de minuni

Cu ocazia vizitei Suveranului Pontif, a fost adusă de la Cacica, din judeţul Suceava, la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină“ din Iaşi, icoana Maicii Domnului-Madona Neagră. E considerată făcătoare de minuni, iar Papa Francisc, care a ajuns deja la Iaşi, o va binecuvânta astăzi.

De la începutul activităţii sale în Cacica, pr. Jakub Bogdanowicz a sensibilizat populaţia în privinţa cultului deosebit al Mariei. Probabil în anul 1810, cu prilejul sfinţirii primei biserici, a adus copia miraculoasei icoane a Maicii Domnului de la Czestochowa. Chiar de la început, această icoană s-a bucurat de respectul cuvenit, lucru dovedit de faptul că a fost amplasată în altarul central închinat Neprihănitei Zămisliri a Preasfintei Fecioare Maria. Problema genezei icoanei rămâne deschisă în continuare

Conform tradiţiei orale, icoana a fost adusă dintr-o biserică armeano-catolică din Stanislawow, aflată în Ucraina. Biserica de rit armean, cu hramul Preasfintei Fecioare Maria din Stanislawow, construcţie din lemn, a fost ridicată în 1663, cu ajutorul fundaţiei lui Jedrzej Potocki. O sută de ani mai târziu, s-a înălţat o biserică mai mare, zidită, în care se afla miraculoasa icoană a Maicii Domnului, conform sanctuarcacica.ro.

Icoana este un basorelief de 86 x 60 cm, executată din lemn aurit şi argintat. Doar feţele şi palmele Maicii Domnului şi ale Pruncului Isus sunt pictate. Icoana reprezintă pe Preasfânta Fecioară Maria ţinând în braţe pe Pruncul Isus care cu mâna stângă strânge la piept o carte, iar dreapta o are ridicată învăţând poporul. Palma dreaptă a Mariei este îndreptată către Isus, ca şi cum ar spune: "Faceţi tot ce el vă zice!" Ambele figuri au coroane de stele.

Când, în mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a efectuat primul pelerinaj în România, printre darurile primite de Sfântul Părinte, cel mai valoros a fost copia icoanei Maicii Domnului de la Cacica.

×
x close