Antena 3 CNN Actualitate Religie Doliu în Biserica Catolică din România. Un mare preot s-a stins din viață

Doliu în Biserica Catolică din România. Un mare preot s-a stins din viață

1 minut de citit Publicat la 17:07 25 Aug 2015 Modificat la 17:07 25 Aug 2015
parintele-alexandru-nicula.jpg
foto: dejeanul.ro
Părintele Alexandru Nicula, cetăţean de onoare al Municipiului Dej, s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 102 ani, scrie dejeanul.ro. Din cei 102 ani de viaţă, părintele Nicula şi-a dedicat 75 de ani preoţiei. Meritele părintelui au fost recunoste în 2003 când a primit tilul de Prelat Papal Onorific chiar din partea Papei Ioan Paul al II-lea. Părintele este cetăţean de onoare al Municipiului Dej, dar şi al localităţii de origine, Târlişua. La începutul acestui an, primarul Morar Costan i-a înmânat părintelui Alexandru Nicula o “Diplomă de longevitate”.

„Dragii mei foşti şi actuali credincioşi, mai întâi mulţumesc lui Dumnezeu cel Bun şi Mare care m-a învrednicit ca, la 100 de ani, să mă găsesc în această biserică unde mi-am lăsat sufletul şi de care mă bucur că a încăput pe mâini harnice, pe mâini bune, de adevăraţi preoţi. Mulţumesc apoi Preasfinţitului Părinte Episcop care şi-a schimbat programul şi mi-a făcut mie această cinste deosebită că la un biet păcătos – ‘un pauvre pêcheur’, cum ar zice francezul -, un biet păcătos de 100 de ani să fie sărbătorit, să fie cinstit. Şi pe ce bază? Pentru că toată viaţa mea am încercat să fiu un om de omenie şi un om cinstit. Aceasta este slujba pe care eu cred că am adus-o lui Isus Hristos: cinstea şi omenia, pentru că acestea sunt cele două calităţi esenţiale ale vieţii. Lumea noastră de astăzi, dacă ar avea mai multă omenie şi mai multă cinste în loc de atâta ură şi duşmănie, ar trăi mult mai uşor şi mult mai bine” spunea Părintele Alexandru Nicula, ultimul protopop al Clujului înainte de 1948.

Mai multe, pe dejeanul.ro.

×
Etichete: Biserica Catolica
x close