Antena 3 CNN Actualitate Religie Declarație surprinzătoare a Papei Francisc

Declarație surprinzătoare a Papei Francisc

1 minut de citit Publicat la 17:21 02 Dec 2015 Modificat la 17:21 02 Dec 2015
papa.jpg
Foto:facebook.com/PopeFranciscus
Papa Francisc a recunoscut deschis, miercuri, că nici măcar liderul Bisericii Catolice nu este ferit de păcat, o declarație surprinzătoare de la un Pontif, care la fel ca toți ceilalți dinaintea sa este considerat de credincioși drept o personalitate "infailibilă", conform DPA, scrie Agerpres.

Teologia catolică susține însă că și Papa este un om obișnuit, iar "infailibilitatea" pontificală este mai degrabă legată de învățăturile papale cu privire la morală și la credință și nu acoperă toate aspectele vieții Suveranului Pontif.

"Sunt un păcătos, mă simt ca un păcătos și sunt sigur că sunt păcătos", a mărturisit Papa Francisc. "Chiar și acum comit în continuare greșeli și păcate și mă spovedesc la fiecare 15 sau 20 de zile", a susținut el.

Mărturisirea Suveranului Pontif a fost făcută înainte de deschiderea de săptămâna viitoare a Jubileului, eveniment special cunoscut și drept "Anul Sfânt", care le oferă credincioșilor catolici ocazia de a face un pelerinaj și de a căuta iertarea păcatelor. Papa Francisc a luat decizia ca tema centrală a Jubileului să fie milostivirea. Acest eveniment începe începe marți, 8 decembrie și se încheie pe 20 noiembrie 2016.

"Cred că a venit timpul pentru milostivire. Suntem cu toții păcătoși, fiecare dintre noi poartă povara păcatelor", a mai spus Papa Francisc.




×
Etichete: Papa Francisc
x close