Antena 3 CNN Actualitate Religie Concluzie-surpriză! Cum reușește credința să îți prelungească viața

Concluzie-surpriză! Cum reușește credința să îți prelungească viața

<1 minut de citit Publicat la 20:04 12 Noi 2018 Modificat la 20:04 12 Noi 2018
Concluzie-surpriză! Cum reușește credința să îți prelungească viața

Psihologii cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio au găsit o corelație incredibilă între credință și longevitate. Ei spun că oamenii credincioși trăiesc, în medie, cu 4 ani mai mult decât ateii pentru că sunt mai sociabili, mai darnici și mai voluntari.

După ce au analizat peste 1.000 de anunțuri mortuare, ei au ajuns la concluzia că doar socializarea dă un impuls longevității de cel puțin un an, sugerând că elemente ale vieții religioase – precum consumul redus de alcool – contribuie și ele suplimentar la asta, potrivit doctorulzilei.ro.

„Ai multe de câștigat de pe urma afinității religioase după cum am constatat noi”, susține cercetătorul principal Laura Wallace, doctorand în psihologie la Universitatea de Stat din Ohio.

Dr Baldwin Way, profesor asociat la aceeași universitate, coautor al lucrării, îi susține și el teoria. „Studiul aduce probe convingătoare că există o relație între participarea la acte religioase și cât de mult trăiește o persoană”, a spus acesta.

 

×
x close