Tradiţia ortodoxă spune că la 40 de zile de la moartea unui om sufletul acestuia ajunge în faţa lui Dumnezeu pentru judecata particulară. Dar, până în acel moment, sufletul are parte de mai multe experienţe, scrie adevărul.ro.
Marii duhovnici ai ortodoxiei au predicat sau vorbit adesea despre ce se întâmplă cu sufletul omului după ce acesta moare. Credinţa spune că trupul se întoarce din pământul din „care este făcut”, referirea la crearea primilor oameni, iar sufletul este nemuritor. De aceea, el trece prin două judecăţi: cea particulară (la 40 de zile după moarte) şi cea universală (de obşte), la sfârşitul lumii. Părintele Ilie Cleopa, duhovnicul de la mănăstirea Sihăstria, descrie ce se întâmplă cu sufletul în primele 40 de zile de la moartea omului. Până să ajungă în faţa lui Dumnezeu pentru a fi judecat particular, sufletul are parte de o serie de experienţe.