Unul dintre marii duhovnici ai creștinătății, cuviosul Anatolie, explică de ce este bine să faci semnul Sfintei Cruci cât mai des cu putință.
Cea mai scurtă și mai cuprinzătoare explicație este faptul că Sfânta Cruce ține vrăjmașul la distanță. Cu cât te închini mai des, cu atât necuratul are mai puține șanse să se apropie de tine. “Cei împrejmuiți de Sfânta Cruce sunt înfricoșători pentru vrăjmașul”, spune duhovnicul, potrivit Avantaje.
Este întrebarea pe care, din păcate, mulți dintre noi și-o pun, deși cred cu tărie în Dumnezeu. Nu ne închinăm atunci când trecem pe lângă o biserică, deși poate am simți să facem acest lucru, să nu se uite oamenii ciudat la noi. Nu ne închinăm nici atunci când ieșim din casă de teamă să nu ne vadă vreun vecin. Și nici când ne așezăm la masa nu o facem, pentru că gestul acesta îl făceau doar bunicii iar noi ne considerăm mai evoluați și mai deschiși la minte.
Greșeala pe care o comitem atunci când refuzăm să ne închinăm a fost denumită de Sfinții Părinți “slavă deșartă”. Este capcana în care cad mulți credincioși, aceea în care ne preocupă ce gândesc oamenii despre noi în loc să ne preocupe credința în Cel de Sus.