Antena 3 CNN Actualitate Religie Ce se dă de pomană în Săptămâna Mare. Cel mai important lucru pe care nu trebuie să uiţi să-l împarţi

Ce se dă de pomană în Săptămâna Mare. Cel mai important lucru pe care nu trebuie să uiţi să-l împarţi

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:00 12 Apr 2023 Modificat la 10:00 12 Apr 2023
ce se da de pomana saptamana mare
Ce se dă de pomană în Săptămâna Mare | Cel mai important lucru pe care nu trebuie să uiţi să-l împarţi Sursa foto: doxologia.ro

Pe lângă tradiţiile şi obiceiurile pe care credincioşii le respectă cu sfinţenie în această zi, a devenit o obişnuinţă ca de Joia Mare să se împartă alimente pentru sufletul celor adormiţi.

În Joia Mare, creştinii ortodocşi merg la biserică dis-de-dimineaţă pentru a duce pachete cu alimente de post pentru a le da ulterior de pomană celor nevoiaşi.

Potrivit tradiţiei creştine, în Joia Mare, se dă de pomană fructe, legume şi colaci de post, dar şi colivă sau sarmale de post.

Ce se dă de pomană în Săptămâna Mare

În Joia Mare credincioşii trebuie să pregătească pachete care să conţină doar produse de post.

Astfel, cei care vor să dea de pomană în Joia Mare trebuie să ia în considerare că nu pot împărţi sarmale cu carne, lapte, ouă sau alte produse pe care altădată le puteau da de pomană.

În Săptămâna Mare, mai exact în Joia Mare, este bine ca familiile celor adormiţi să dea de pomană colivă, colaci şi prăjituri de post.

Pe lângă preparatele culinare, familiile nu trebuie să uite să dea de pomană pentru sufletul celor trecuţi la Domnul şi lumânări, haine sau diverse obiecte.

Rugăciune pentru mântuirea celor adormiţi

În Săptămâna Mare, mai exact în Joia Mare, creştinii ortodocşi pot rosti o rugăciune puternică, pentru mântuirea sufletelor celor plecaţi la Domnul.

"Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!".

×
TOP articole
x close