Numită și Iordanul, după numele râului în care a fost botezat Mântuitorul, Boboteaza, sărbătoare prăznuită pe 6 ianuarie este plină de tradiții și obiceiuri care se păstrează cu sfințenie.
În această zi este interzis cu desăvârșire să se spele rufe, întrucât se crede că altfel vor fi spurcate apele sfințite. De asemenea, nu se vor spăla rufe nici în următoarele șapte zile până la sfârșitul praznicului. Potrivit tradiției, creștinii țin post negru până ce consumă din agheasma mare.
În timpul slujbei, pe lângă troparul Bobotezei, copiii cântă colinde speciale care arată minunea care a avut loc la Iordan, respectiv Botezul Domnului. Agheasma luată de la biserică în ziua de Bobotează nu se strică niciodată și are puteri tămăduitoare miraculoase, scrie secretele.com.