Antena 3 CNN Actualitate Religie CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Învierea Domnului sau Sfintele Paști

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Învierea Domnului sau Sfintele Paști

2 minute de citit Publicat la 03:15 28 Apr 2019 Modificat la 03:15 28 Apr 2019
o_1d9aubevrfe314571mm5piuer48.jpg

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Duminică, 28 aprilie, creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului (Sfintele Paști).

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Totodată, sunt sărbătoriți și sfinții Apostoli Iason și Sosipatru.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Sfintii Iason si Sosipatru au facut parte din cei Saptezeci de Apostoli ai Mantuitorului. Despre Sfintii Apostoli lason si Sosipatru aflam din Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, unde acesta ii numeste de un neam cu el (Romani 16;21).

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Sfantul Apostol Iason a fost numit Episcop al orasului Tars de catre Sfantul Apostol Pavel, in timp ce Sfantul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop in Iconium.  Acesti doi Apostoli au ajuns sa predice cuvantul Evangheliei in Insula Corfu, unde au ridicat o biserica in cinstea Sfantului Arhidiacon Stefan. Afland de activitatea lor misionara, regele insulei i-a trimis in inchisoare, unde au fost inchisi impreuna cu sapte talhari. Apostolii le-au propovaduit acestora invatatura lui Hristos si i-au adus la dreapta credinta. Auzind despre schimbarea talharilor, regele a poruncit ca acestia sa fie omorati. In acest fel, cei sapte talhari au luat cununa muceniciei.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Cand regele ii tortura pe Sfintii Apostoli lason si Sosipatru, fiica lui, fecioara Cherchira, privea patimirile lor. In acel moment s-a declarat si ea crestina. Regele a poruncit apoi ca ea sa fie inchisa in temnita. Vazand ca fiica sa nu doreste sa se lepede de credinta in Hristos, regele a poruncit sa se dea foc temnitei in care era inchisa. Printr-o minune dumnezeiasca fecioara a ramas nevatamata. Vazand aceasta, regele a ordonat ca fiica lui sa fie omorata de catre arcasi. La scurta vreme insa, s-a intamplat ca regele sa moara, iar Sfintii Apostoli lason si Sosipatru au ramas in viata.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Noul rege al insulei primind Sfantul Botez, a oprit persecutiile impotriva crestinilor. Sfintii Apostoli lason si Sosipatru au predicat Evanghelia si au pastorit Biserica din Insula Corfu pana la sfarsitul vietii.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Troparul Sfinţilor Apostoli Iason şi Sosipatru
Glasul 3

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Condacul Sfinţilor Apostoli Iason şi Sosipatru
Glasul 6

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Chipul cel scris de mână...

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Luminându-vă cu dogmele Apostolului Pavel, v-aţi făcut luminători lumii, de trei ori fericiţilor, că pururea luminaţi lumea cu minuni, Sfinte Apostole Iason, izvorul tămăduirilor şi Sfinte Apostole Sosipatru, lauda mucenicilor lui Hristos, Apostoli de Dumnezeu purtători, ocrotitori ai celor din nevoi, rugaţi-vă lui Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

CALENDAR ORTODOX 28 APRILIE. Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintilor Mucenici Dada, Maxim si Cvintilian;

- Sfintei Mucenite Cherchira;

- Sfintilor Mucenici Zinon si Vitalie;

- Sfantului Mucenic Eusebie;

×
x close