Antena 3 CNN Actualitate Religie Calendar ortodox 25 noiembrie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Muceniţă Ecaterina

Calendar ortodox 25 noiembrie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Muceniţă Ecaterina

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 06:30 25 Noi 2023 Modificat la 06:30 25 Noi 2023
sarbatoare calendar ortodox 25 noiembrie 2023
Calendar ortodox 25 noiembrie 2023. Sărbătoare cu cruce neagră de Sfânta Ecaterina Sursa foto: Doxologia.ro

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 25 noiembrie, sărbătoarea cu cruce neagră Sfânta Muceniţă Ecaterina.

Sfânta Muceniţă Ecaterina s-a născut în Alexandria, pe vremea împăratului Maximinus, în anul 305. Cunoscută ca fiind o provincie a cunoaşterii, Alexandria este locul în care Sfânta Ecaterina primeşte o educaţie aleasă. 

La peste 1.100 ani de la martirul său, Ioana d'Arc a identificat-o pe Ecaterina ca fiind unul dintre sfinţii care i-au apărut şi sfătuit-o.

Potrivit scrierilor bisericeşti, se pare că Sfânta Ecaterina are două viziuni: în prima sa viziune, aceasta o vede pe Fecioara Maria cu Mântuitorul în braţe. Din pricina faptului că sfânta nu era creştinată, nu reuşeşte să vadă faţa Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deşertăciune cunoştinţelor ei şi alege să primească Sfântul Botez. 

În cea de-a doua vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruieşte un inel de logodnă: "Iata, astăzi te primesc pe tine mireasa Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeala aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc".

Calendar ortodox 25 noiembrie 2023. Sărbătoare de Sfânta Ecaterina din calendar ortodox 25 noiembrie 2023

A doua zi, după vedenie, Sfânta Ecaterina rămâne fără cuvinte atunci când vede pe degetul său inelul. Acest moment este cel care i-a schimbat viaţa radical. 

Din acel moment, Sfânta Ecaterina începe să condamne cultul şi miturile păgâne, înfruntă în discuţii publice chiar şi pe înţelepţii din acea perioadă, iar pe unii dintre ei, reuşeşte să-i aducă pe calea credinţei.

Maximian a silit-o pe Sfânta Ecaterina să se confrunte în discuţii cu o adunare de filozofi păgâni, pe care i-a întreptat pe calea credinţei. Pentru toate acestea, filozofii au fost arşi pe rug. 

Pentru lupta sfintei împotriva cinstirii zeilor, acesteia i s-a tăiat capul. Potrivit tradiţiei creştine, la tăierea capului nu a curs sânge, ci lapte, iar îngerii au dus trupul Sfintei Ecaterina în Muntele Sinai. 

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfânta Muceniţă Ecaterina

Astăzi, de sărbătoarea cu cruce neagră Sfânta Muceniţă Ecaterina, creştinii ortodocşi pot rosti una dintre cele mai puternice rugăciuni adresate sfintei.

"O, Sfântă Mare Muceniţă Ecaterina, bucuria negrăită a îngerilor şi oglinda frumuseţii fecioarelor, ceea ce ai strălucit prin curăţia minţii în chip minunat, tuturor izvorând razele înţelepciunii Soarelui dreptăţii, luminează şi întunericul sufletului meu şi cerul inimii îl încununează cu stele de gânduri îngereşti.

Ca o lună te-ai înălţat în întunericul păgânătăţii şi ai atras în jurul tău noi stele ale mărturisirii Cuvântului, pe filosofi şi pe mulţi din palatul împărătesc, făcând bucurie îngerilor pentru pocăinţa acestora.

Vistieria cea săracă a inimilor noastre o umple cu talanţii rugăciunilor tale, ca să cumpărăm noi de la Hristos ,,aur lămurit în foc", ,,veşminte albe" spre a acoperi goliciunea sufletului şi ,,alifie" pentru a unge ochii inimii cei înceţoşaţi de somnul păcatelor.

Pe Maica Domnului avându-O mijlocitoare osârdnică înaintea Împăratului vieţii, te-ai învrednicit a intra în cămara Mântuitorului împreună cu fecioarele cele înţelepte şi acum te veseleşti împreună cu îngerii de moştenirea Tatălui Celui Ce cu dreapta Sa te-a împodobit cu strălucita cunună a darurilor Duhului.

Fii şi nouă caldă rugătoare către Maica Luminii, ca să umple candelele stinse ale sufletului nostru cu untdelemnul rugăciunii şi să ne arate şi pe noi făclii ale mărturisirii Cuvântului. Amin!"

×
Etichete: calendar ortodox
x close