Junii Braşovului ies cu surla pe Coasta Prundului pe data de 25 martie, în Ziua de Buna Vestire (Blagoveşteniile), una din marile sărbători creştine din postul mare.
Aceasta este prima acţiune a junilor dintr-o serie de manifestări care se vor încheia cu Parada Junilor, în ziua de 23 aprilie, de Duminica Tomii.
"Sâmbătă, după ce se încheie slujba la biserică, junii se adună în Piaţa Prundului şi pornesc, în jurul orei 13,00, spre Coasta Prundului. Aici, tinerii se prind într-o hortă a junilor, aruncă buzduganul, după care se aşează cu toţii la masă, unde servesc peşte, aşa cum este obiceiul de Buna Vestire. Surlaşul junilor va cânta din surlă şi va anunţa începerea manifestărilor la care grupurile de juni participă până la Parada Junilor, cel mai mare eveniment al grupurilor de juni, care are loc în Duminica Tomii, când coboară călare în cetate, parcurgând mai multe străzi din centrul vechi al Braşovului, după care se retrag la Pietrele lui Solomon, unde petrec într-o serbare câmpenească. Ieşirea cu surla este un obicei foarte vechi al junilor, care se păstrează în continuare", a declarat pentru AGERPRES, prof. Alexandru Stănescu, secretar al Uniunii Junilor.
Surla este un instrument de suflat, asemănător unei trompete mai mici, având lungimea de 35 de centimetri şi diametrul de 11,5 centimetri, fiind prevăzută cu şase găuri pentru digitaţie. După tradiţie, doar junii tineri deţin surla. Acest instrument arhaic, cunoscut de bătrâni ca "sfânta surlă", emite nişte sunete curioase, pe care numai surlaşul le poate intona, oarecum nearmonioase, pe un ton monoton şi strident, potrivit sursei citate.
Junii Braşovului sunt organizaţi în şapte grupuri: Junii Albiori, Junii Roşiori, Junii Braşovecheni, Junii Dorobanţi, Junii Curcani, Junii Bătrâni şi Junii Tineri. Conducătorii fiecărui grup au câte un buzdugan tricolor, simbol al vitejiei şi demnităţii.
Prima menţiune documentară datează din anul 1728 şi se află într-un hrisov din arhiva Primei Şcoli Româneşti din Schei. În acest hrisov, junii sunt amintiţi ca "o rânduială din bătrâni".