Antena 3 CNN Actualitate Religie Biserica Ortodoxă Română a canonizat un nou sfânt

Biserica Ortodoxă Română a canonizat un nou sfânt

1 minut de citit Publicat la 17:19 07 Aug 2017 Modificat la 17:19 07 Aug 2017
o_1bmuh1c82kqobcgephnr41pb28.jpg
Foto: basilica.ro

Sute de credincioşi au asistat, duminică, la mănăstirea Robaia din judeţul Argeş, la slujba de proclamare solemnă a canonizării cunoscutului pictor bisericesc din secolele XVII-XVIII Pârvu Mutu Zugravul, trecut în calendar sub numele de Sfântul Cuvios Pafnutie. 

Slujba de canonizare a fost oficiată de un sobor de arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române. 

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pus la dispoziţia credincioşilor spaţii de parcare, precum şi microbuze pentru transferul de la parcare la mănăstirea Robaia. De asemenea, în zonă au fost amplasate corturi pentru asigurarea asistenţei medicale şi pentru hidratare. 

Ceremoniile religioase dedicate evenimentului au început sâmbătă seară, când episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Galaction, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba ultimului parastas pentru Cuviosul Pafnutie - Pârvu de la Robaia în altarul de vară al mănăstirii. 

"Acest nou sfânt cuvios al Bisericii Ortodoxe Române a vieţuit întru dragostea de Dumnezeu, fiind iubitor de linişte şi multă rugăciune (...). El a primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate şi al zugrăvirii icoanelor, preţuit fiind, în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi credincioşilor, ca pildă de rugăciune neîncetată, de smerenie, de înfrânare, de milostivire şi mai ales de iscusită lucrare a iconografiei, potrivit tradiţiei ortodoxe. Cuviosul Pafnutie - Pârvu Zugravul a dat dovadă de statornicie în dreapta credinţă şi în viaţa monahală, fiind înţelept povăţuitor al tinerilor iconari şi zugravi de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului al XVIII-lea", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, la începutul lunii iulie, trecerea în rândul sfinţilor a Cuviosului Pafnutie Pârvu - Zugravul de la Robaia. 

Cuviosul Pafnutie s-a născut la Câmpulung-Muscel pe 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu. 

La şcoala mănăstirii Negru-Vodă din Câmpulung a deprins primele taine ale picturii bisericeşti alături de monahul Evghenie. După ce s-a desăvârşit în arta picturii alături de un zugrav rus din Bucovina, a revenit în Ţara Românească, unde a pictat mai multe biserici, precum şi icoane pe lemn. 
 

×
x close