Antena 3 CNN Actualitate Religie Biserica în care se află mâna dreaptă a Sfântului Ciprian. Lăcaşul atrage sute de credincioşi zilnic care se roagă pentru alungarea vrăjilor şi blestemelor

Biserica în care se află mâna dreaptă a Sfântului Ciprian. Lăcaşul atrage sute de credincioşi zilnic care se roagă pentru alungarea vrăjilor şi blestemelor

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 08:00 02 Oct 2023 Modificat la 09:40 02 Oct 2023
biserica sute credinciosi zilnic farmece blesteme
Biserica în care se află mâna dreaptă a Sfântului Ciprian. Lăcaşul atrage sute de credincioşi zilnic care se roagă pentru alungarea vrăjilor şi blestemelor Sursa foto: Unsplash.com

Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei, fostul Pod al Mogoşoaiei, între străzile Stavropoleos şi Lipscani, în apropierea Muzeului Naţional de Istorie a României, într-o zonă încărcată de vestigii ale Bucureştilor de altădată.

Lăcaşul de cult are două hramuri: Naşterea Maicii Domnului şi Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina. Numele vechi al bisericii vine de la meşterii zlătari din mahalaua „popii Manta”. Se pare că pentru ei s-a ridicat un mic locaş din lemn, în veacul al XVII-lea, pe locul Zlătarilor de la Sărindar, donat Elenei, fiica lui Radu – Vodă Şerban şi mamă a Cantacuzinilor din Muntenia. Biserica având hramul Adormirea Maicii Domnului este pomenită în documente la 25 august 1667.

Pictura interioară a fost realizată de maestrul Gh. Tattarescu, întors în ţară după ce a studiat în Italia. Lucrarea este realizată în tehnica ulei, cu scene biblice grupate în panouri mari, influenţa artei religioase occidentale fiind prezentă la fiecare pas. Tâmpla sculptată în lemn şi poleită, împreună cu icoanele sale ferecate în argint, reprezintă opere de artă, scrie zlatari.ro

Biserica este luminată prin ferestre cu vitralii reprezentând icoane de sfinţi.  În biserica Zlătari se află fragmente din moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Ciprian, drept pentru care sute de credincioşi trec pragul bisericii în fiecare zi.

Sfântul Ciprian a fost mare vrăjitor în Antiohia Pisidiei, dar cunoscând puterea lui Hristos, prin credinţa şi curăţia sufletească a fecioarei Iustina, s-a convertit la creştinism. Oamenii îl cinstesc pentru partea luminoasă a vieții sale: convertirea la creștinism, viața închinată slujirii lui Hristos și pentru cunună de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop. 

Sfântul Ciprian este cinstit ca cel care înlătura farmecele și vrăjile. Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de minuni, se află în partea stânga a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni. Orice credincios se poate închina Sfintelor Moaște.

De asemenea, în sfântul locaş se află o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, aşezată spre venerare în firida din latura de sud-est a naosului.

Program Biserica Zlătari, locul în care scapi de farmece și blesteme

Biserica este deschisă zilnic între orele 8-20. În fiecare zi, un preot asigură asistenţa religioasă în biserică (rugăciuni, spovedanii, sfaturi duhovniceşti).

LUNI, Orele 17-19.30

Acatist, Sfântul Maslu, Rugăciuni de dezlegare şi de binecuvântare a casei şi a familiei.

MIERCURI, Orele 17-19.30
Acatistul Sfântului Mucenic Ciprian, Agheasma mică, citirea acatistelor, rugăciuni de dezlegare

VINERI, Orele 17-19.30
Vecernie cu litie, Acatistul Maicii Domnului, Molifte, citirea acatistelor, rugăciuni de dezlegare

SÂMBĂTĂ, Orele 8.30-11

Sfânta Liturghie, Pomenirea celor Adormiţi întru Domnul, Slujbe de cerere a credincioşilor 

DUMINICĂ ŞI SĂRBĂTORI MARI

orele 8.30-12

Utrenie şi Sfânta Liturghie

×
x close