Antena 3 CNN Actualitate Religie Bănescu, despre blestemul de la mănăstirea Frasinei: "Protejează monahii de cea mai puternică ispită omenească"

Bănescu, despre blestemul de la mănăstirea Frasinei: "Protejează monahii de cea mai puternică ispită omenească"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:58 11 Ian 2023 Modificat la 10:58 11 Ian 2023
vasile banescu
Bănescu, despre blestemul de la mănăstirea Frasinei: "Protejează monahii de cea mai puternică ispită omenească" Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

În legătură cu discutatul comunicat recent al Mitropoliei Olteniei, referitor la hotărârea luată pentru menținerea ordinii interioare a mănăstirii Frăsinei din Vâlcea, Bănescu spune că decizia este, în esență, aceea ca monahii de acolo să slujească exclusiv în biserica mănăstirii, nu și la biserica situată la câțiva kilometri de aceasta.

"Dincolo de limbajul excesiv arhaic, ermetic pentru înțelegerea omului de azi, este vorba de o decizie menită să sporească gradul de rigoare și ascultare duhovnicească ale celor ce au optat pentru o viață ascetică bazată pe cele trei voturi (angajamente) monahale: ascultare, castitate și sărăcie benevolă. Condiții cu rațiuni adânci asumate de oricine alege liber să devină monah. 

Rațiunea adâncă a monahismului este separarea de tumultul lumii, nu afundarea în el, găsirea liniștii necesare rugăciunii, lupta mai intensă cu ispitele și trăirea mai riguroasă a poruncilor și sfaturilor evanghelice. 

Blestemul nu face parte în mod sigur dintre acestea, ci exprimă, în cazul de față, într-un limbaj sever și anacronic, autoritatea ierarhului actual în legătură cu lucruri menite să păstreze vie hotărârea unui sfânt ierarh care a fixat o regulă de viețuire monahală mai aspră în mănăstirea respectivă", a arătat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Potrivit lui Bănescu, "rațiunea pentru care în anumite mănăstiri (ca la muntele Athos) nu se permite accesul femeilor este exclusiv aceea a protejării monahilor de cea mai puternică ispită omenească. 

Firește, le rămân multe altele cu care se nevoiesc să lupte, rugându-se și pentru noi, cei ce nu avem adesea puterea aceasta. Mitropolia Olteniei are datoria firească de a explica mai clar decizia bună pe care a luat-o spre binele și ordinea internă a mănăstirii Frasinei, renumită pentru asprimea vieții duhovnicești a monahilor care au dorit să trăiască acolo".

Mai multe surse au publicat un document al Arhiepiscopiei Râmnicului, denumit "Document de legământ cu blestem", care ar fi semnat de Mitropolitul Olteniei, Irineu, și de starețul Mănăstirii Frăsinei, din județul Vâlcea, și care ar conține blesteme la adresa preoților și credincioșilor care vor intra într-o biserică din apropierea mănăstirii Frăsinei.
 

×
TOP articole
x close