Antena 3 CNN Actualitate Religie Ajutoare pentru migranţi de la preoţii bănăţeni. "Ei vin astăzi spre noi pentru că nu ne-am dus noi la ei când trebuia"

Ajutoare pentru migranţi de la preoţii bănăţeni. "Ei vin astăzi spre noi pentru că nu ne-am dus noi la ei când trebuia"

2 minute de citit Publicat la 10:04 18 Sep 2015 Modificat la 10:04 18 Sep 2015
serica.jpg
Foto: Agerpres
Preoții din parohiile ortodoxe bănățene vor ajuta imigranții cu îmbrăcăminte și hrană, dar și cu alte articole de strictă necesitate, cu sprijinul enoriașilor, a declarat mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, pentru Agerpres.

'Nu trebuie să ne alarmăm. Dimpotrivă, și noi aici, la nivel de Mitropolie, am vorbit cu unii dintre preoți și dacă vor fi momente critice, când trebuie ajutați (imigranții, n.r.) cu o haină, cu o hrană sau cu altceva, prin preoții noștri de la parohii suntem dispuși să facem o colectă, să ajutăm, mai ales că bate la ușă iarna. Nu vom sta pasivi, cu toate că pentru acest proces, rezolvarea acestei situații, pe linia întâi sunt organele abilitate ale statului. Dar, în acest proces de primire, de integrare, nu vom sta pasivi. Cu cât vom putea și noi să ajutăm pentru integrarea acestor oameni care vor veni, o vom face', a afirmat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Banat, potrivit Agerpres.

Mitropolitul Ioan Selejan a ținut să remarce faptul că poporul român este mult mai tolerant decât altele și că doar sărăcia îi face pe români să nu-și poată manifesta pe deplin această calitate.

'Românii sunt un popor mult mai tolerant decât alte popoare, însă la noi sărăcia și posibilitățile ne fac să fim la prima vedere mai puțin primitori. S-a văzut, din nefericire, când am avut și noi câteva inundații, că a fost o solidaritate națională (...). Numai că aici nu este vorba despre o inundație de apă care vine, mătură și pleacă, ci despre o inundație umană, care are efecte pe termen mediu și lung. (...). Știm că și de la noi au plecat 2-3 milioane de oameni care sunt în Europa, dar fiind de cultură europeană, de aceeași religie, s-a plecat pașnic, în microgrupuri de 2-3 persoane, a plecat unul dintr-o familie, și-a găsit de lucru și o casă, după ce și-a făcut un pic de 'cheag' și-a chemat soră, frate și au contribuit ei înșiși la integrarea lor în țările respective. Or, de data aceasta este mai greu integrarea lor', a adăugat Mitropolitul Banatului.

În altă ordine de idei, Ioan Selejan a mai subliniat faptul că europenii, ca o comunitate prin excelență creștină, trebuie să manifeste iubire față de refugiații orientali și că un război nu poate fi stins cu un alt război, ci doar cu o pace.

'Egoismul acesta național, iată că s-a dovedit că nu a avut efecte pozitive. A fost Europa care s-a dezvoltat, din mila lui Dumnezeu sunt peste 70 de ani de când s-a încheiat Al Doilea Război Mondial, și a beneficiat de pace, de liniște, de o dezvoltare extraordinară și de aceea, zic eu, ei vin astăzi spre noi datorită faptului că nu ne-am dus noi la ei când trebuia', a mai punctat Mitropolitul Banatului.

×
x close