Turiştii
vor avea la dispoziţie în luna septembrie, 1.500 de locuri de
cazare la mare, cu preţ redus. Acestea vor face parte din programul
"O săptămână la mare" care se va derula şi în
acest an. Până atunci tarifele practicate pe litoral vor
scădea la sfârşitul acestei săptămâni cu până
la 25 la sută. Programul
se va desfăşura în perioada 1-15 septembrie. Pachetele
turistice includ şase nopţi de cazare, fără masă, la hoteluri de
o stea, două sau trei stele. Tarifele sunt de 109 lei pentru un
sejur la un hotel de o stea, 139 de lei la un hotel de două stele şi
de 169 de lei la unităţile de cazare cu trei stele.
Până
în prezent în program s-au înscris 12 hoteluri din
Mamaia, Eforie Nord, Venus, Neptun, Olimp, Jupiter şi Mangalia.
Biletele pentru programul "O săptămână la mare"
vor fi puse în curând în vânzare la agenţii
de turism din toată ţara. Până la lansarea programului "O
săptămână la mare", preţurile vor continua să scadă.
De la sfârşitul săptămânii, proprietarii hotelurilor
de o stea şi două stele vor micşora tarifele de cazare cu până
la 10-25%, în timp ce la hotelurile clasificate cu cel puţin
trei stele, reducerile vor fi de până la 15%.
Următoarea
reducere de preţuri pe litoral va avea loc la începutul lunii
septembrie, când tarifele la cazare vor scădea cu până
la 20%. Potrivit datelor Ministerului pentru Întreprinderi Mici
şi Mijlocii, vara aceasta gradul mediu de ocupare a spaţiilor de
cazare de pe litoral a fost de 80% în timpul săptămânii
şi de 100% în weekend.
Antena 3