Analize
în şapte paşi. Aşa s-ar putea descrie programul de evaluare
a stării de sănătate a populaţiei, pus la punct de Ministerul
Sănătăţii. În prima etapă, fiecare român va primi
acasă o scrisoare ce va conţine talonul de analize, cu care se va
prezenta la medicul de familie. Bolile care ar putea fi descoperite
în urma analizelor merg de la anemii, până la afecţiuni
ale ficatului.
Setul
cuprinde 9 analize de bază, printre care sumar de urină şi
colesterol. În urma rezultatelor de laborator, medicii vor
putea să spună dacă pacienţii suferă de anemii, insuficienţă
renală cronică, diabet, dislipidemii, adică tulburări ale
metabolismului, sau boli hepatice cronice.
Paşii
pe care vor trebui să-i facă un pacient sunt mulţi şi complicaţi.
În primul rând, pacientul va trebui să meargă la medic
ca să se programeze după ce primeşte acasă scrisoarea cu talonul
de analize. La a doua vizită, va completa un chestionar privind
stilul de viaţă, după care, cu biletul de trimitere va merge la
laboratorul de analize.
Dacă
există semne că un pacient suferă de alte afecţiuni, iar prin
rezultatele analizelor nu s-a pus un diagnostic clar, medicul de
familie scrie o altă trimitere, de data acesta pentru un medic
specialist, care să continue investigaţiile. Acest ultim pas nu
este cuprins în programul de evaluare a stării de sănătate,
astfel că trimiterea este valabilă doar pentru pacienţii care au
asigurare.
Antena 3