?Părinţii nu trebuie să îşi sâcâie copiii şi nici să îi perturbeze!" A scris un elev, probabil aducându-şi aminte de ultimele luni când părinţii l-au trimis să înveţe. Nu este singurul exemplu.
Anul acesta lucrările la Testele Naţionale au fost pline de perle. Tema centrală: relaţia cu părinţii. Un copil nici la examen nu a putut uita faptul că uneori nu este lăsat să iasă din casă. Şi-a manifestat frustrarea când a fost pus să explice locuţiunea adverbială "de obicei". "Semnificaţia din context a locuţiunii adverbiale "de obicei" este pentru că, părinţii, bunicii mereu "de obicei" au ceva de spus în privinţa mersului la ştrand, plimbări cu bicicleta în oraş, etc."
Alţii, dimpotrivă. Examenul a fost un prilej ca să-şi manifeste dragostea pentru părinţi. "Eul liric îşi arată afecţiunea faţă de părinţii care se simt obosiţi şi slăbiţi şi pentru că se simt foarte nemulţumiţi pentru că i-au ţinut atâta lângă ei."
"Semnificaţia titlului poeziei "Părinţii" este că Ana Blandiana când a scris poezia poate că se gândea la părinţii dânsei sau la părinţii altor prieteni, de aceea ei nu sunt de acord cu plecarea de acasă pentru că s-ar putea întâmpla ceva cu noi." Ca la fiecare examen, ?perle" au fost din belşug. Însă şi notele vor fi pe măsură!
Observator