Ministrul
Transporturilor, Ludovic Orban, vrea să îi despăgubească pe
pasagerii care au fost nevoiţi să aştepte ore în şir în
aeroporturi, fără să primească explicaţii din partea
oficialilor. Mai mult, Orban este decis să treacă la demiteri dacă
se va dovedi că cei implicaţi nu au respectat regulamentul şi nu
şi-au îndeplinit obligaţiile legale. Reprezentanţii ANPC
susţin că pentru a primi despăgubiri oamenii trebuie să se
adreseze instanţei.
Pasagerii curselor cu întârzieri
mai mari de cinci ore ar trebui să primească despăgubiri din
partea companiilor aeriene. Cel puţin aşa prevăd reglementările
în vigoare. Între timp, ministrul Transporturilor,
Ludovic Orban a cerut o anchetă şi este decis să îi
sancţioneze, chiar să îi demită pe cei responsabili.
Pe
aeroporturi s-au semnalat probleme mari din cauza ceţii în
ajun de Crăciun. Sute de români sunt blocaţi pe aeroporturi
şi îşi văd date peste cap planurile de sărbători. Mai
multe curse au întârzieri foarte mari, altele, au fost
redirecţionate din cauza condiţiilor nefavorabile. Purtătorul de
cuvânt al Aeroportului „Henri Coandă” , Valentin Iordache
a declarat că duminică seară au fost anulate o serie de curse
interne, dar pentru moment nu sunt probleme.
Antena 3