Oana Roman le-a arătat urmăritorilor de pe Instagram un obiect pe care îl păstrează cu sfințenie, fiind dăruit de mama sa.
Aceasta a dezvăluit că, în ziua în care a devenit mamă, Mioara Roman i-a dăruit inelul pe care l-a primit la împlinirea a 30 de ani de căsătorie.
"Inelul acesta a fost al mamei, primit la 30 de ani de căsătorie. Mi l-a dăruit mie când am născut-o pe Isa, dar eu i-am zis să îl poarte în continuare, pentru că știam că îi place foarte mult.
L-am curățat și aranjat și de acum îl voi purta mereu. Până când îl voi dărui Isabelei”, a scris Oana Roman, pe Instagram.
În imaginile din GALERIE puteți vedea bijuteria primită de Oana Roman de la mama sa.
Oana Roman și-a pierdut recent mama, mărturisind, într-un interviu acordat pentru Antena 3 CNN, că îi este foarte greu să trăiască fără ea.
"Încă nu am învățat să trăiesc fără ea. Este foarte greu. Mama a făcut foarte mult bine. A influențat în mod pozitiv și decisiv viața multor oameni.
Eu am învățat foarte multe lucruri de la ea. A fost un exemplu de demnitate, onoare și echilibru", a spus Oana Roman, la Antena 3 CNN.